“Cititorii necititori” şi alte fenomene ale vieţii noastre; interviu cu Arhimandritul Tihon Şevkunov, autorul volumului “Nesfinţii sfinţi”

O carte întradevăr fenomenală merită oricine să o citească.!!!

 ARHIM-202x160Arhimandritul Tihon Şevkunov (în lume Gheorghe Alexandrovici Şevkunov) este cunoscut credincioşilor din România în primul rând ca autor al cărţii „Nesfinţii sfinţi şi alte povestiri” (Editura „Egumeniţa”, 2013). El s‑a născut pe 2 iulie 1958, într‑o familie de medici, şi a absolvit în 1982 Facultatea de Scenaristică a Universităţii Cinematografice Ruse de Stat. Tot în acest an ajunge la mănăstirea Peşterilor din Pskov şi, în urma întâlnirii cu părintele Ioan Krestiankin, îşi descoperă vocaţia monahală. În 1991 este tuns în monahism cu numele Tihon la mănăstirea Donsk din Moskova. În prezent părintele Tihon Şevkunov este arhimandrit al Mănăstirii Sretenie (Întâmpinarea Icoanei Maicii Domnului din Vladimir), rector al seminarului teologic de pe lângă această mănăstire, secretarul executiv al Consiliului Cultural al Patriarhiei şi membru în consiliul de cultură al Preşedinţiei Ruse.
Citește în continuare „“Cititorii necititori” şi alte fenomene ale vieţii noastre; interviu cu Arhimandritul Tihon Şevkunov, autorul volumului “Nesfinţii sfinţi””